DSC_6940.jpg
 

Despre mine

 

Acum șase ani în urmă se năștea fratele meu, eu având aproape 20 de ani. Diferența asta dintre noi m-a afectat în plan emoțional în așa fel încât m-am îndrăgostit de el și de momentul venirii unui copil pe lume.I-am privit pe părinții mei, trăindu-le povestea noului început și am fost fascinată de această POVESTE. Am vrut să retrăiesc din nou și din nou acea fericire pe care un copil o aduce pe lume unei familii. După cum spuneam, cursul vieții mele s-a scris din momentul acela și iată-mă aici(după ani de studiu și muncă), cu un vis împlinit și multe multe povești de spus.

Stilul meu de fotografie? Este plin de emoție, ca un apus de toamnă. Iubesc naturalețea texturilor, pielea cojită si manuțele brăzdate. Ador să includ în cadrele mele lemnul, mohairul și firul de angora. Sunt perfecționistă, posing-ul trebuie să fie ca la carte și nu mă las până unghiul nu este cel care flatează cel mai bine nou-născutul. Sunt compoziții perfecte, portrete unice care evidențiază și pun în valoare micul meu model nou-născut așa cum este el. Pentru mine mai puțin înseamnă de o mie de ori mai mult, iar simplitatea și bunul gust câștigă detașat în detrimentul cantității inutile.

 



ACREDITARI SI PARTENERI

ss alb.jpg

Din 2017 am devenit lector F64, sustinand primul workshop cu privire la fotografia costumizata pentru nou-nascuti din Romania. Serviciile mele de invatare se adreseaza in special celor care doresc sa cunoasca domeniul si arta fotografiei de nou-nascuti mai indeaproape, direct de la un fotograf cu experienta care iti va da toate scurtaturile necesare unui inceput promitator si al unei afaceri de succes. Misiunea mea este sa ma implic activ in dezvoltarea pietei fotografilor de nou-nascuti si sunt foarte interesata sa ii ajut pe cei la inceput de drum, si nu numai. 

Fiind o reprezentantă a fotografiei de tip fine art, mi-am rafinat propriul stilul prin participarea la numeroase workshop-uri internationale tinute de fotografi celebri din domeniu:  Jade Gao, Michael Stief, Sonkissed Photography etc.,  prin mentorat on-line cu fotografi prestigiosi precum Sandra Hill sau Erin Tole, dar si prin munca, pasiune si determinare continua.